Trei pentru Răpciune 2010 – Valea Seacă a Caraimanului – Albișoara Turnurilor

Seaca Caraimanului - Albisoara Turnurilor  (21)Sâmbătă, 11 răpciune 2010

Carevasăzică, secundo, Valea Seacă a Caraimanului – Creasta Picăturii – Albișoara Turnurilor.

Valea Seacă a Caraimanului nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, deși în perioada în care am parcurs-o noi (până în Poiana Mare), era mai mult demiseacă, însă vi-i prezint pe cei care au ales să preia ștafeta și să-mi facă bucuria de a mă întovărăși în această vilegiatură alpestră: Iuliana Enache și Adrian Costache.

Pentru Iuliana era prima dată când participa la o tură propusă de mine și, am impresia, nu avea în bocanci prea multe ieșiri pe văi de abrupt, dar acest lucru nu trebuie să vă lase impresia că ar fi  o novice, dimpotrivă! Adrian, în schimb, cu un an în urmă, a mers cu mine pe Valea Mălinului – Brâna Mare a Coștilei – Valea Priponului și, pe deasupra, ne-am mai întâlnit de vreo două ori în Piatra Craiului. Prin urmare, îl cunoșteam și aveam habar de experiența lui, iar acum vă pot spune cu certitudine că este unul din cei care caută să promoveze o nouă disciplină sportivă: escalada în jnepenis. Ei, prieteni, rar mi-a fost dat să văd pe cineva care să înfrunte marea de jnepeni cu o așa îndemânare, detașare, chiar bucurie, îndrăznesc să afirm, de parcă aș fi scăpat eu în tava cu plăcinte și nu oricare, d-alea poale-n brâu! Iuliana îl privea cu un soi de invidie amestecată cu admirație și se ținea în urma lui mai-mai să-i fure tehnica, dar cum nu prea i-a reușit, din pârș în sus și pârș în jos,  nu l-a mai scos pe bietul băiat.

Seaca Caraimanului - Albisoara Turnurilor  (4)Eu mai urcasem pe Seaca Caraimanului de trei ori până în Brâna Portiței (de două ori am ieșit pe Vâlcelul Mortului) și o dată am continuat pe Valea lui Zangur, așa că săritorile de pe firul văii nu ne-au pus probleme deosebite, cu specificarea că, la “Săritoarea lui Zangur” , ca și anul trecut când am fost cu Andrei și Laurențiu, fiind foarte udă, am efectuat un rapel dirijat de vreo doi, trei metri pentru a reveni în horn. În rest, săritoarea am trecut-o direct.  Ce-i drept, nu este chiar atât de dificilă, însă pentru cineva de condiția mea, dificultatea ei nu este tocmai de neglijat. Ajuns deasupra săritorii, am fixat dispozitivul de filare și l-am asigurat întâi pe Adrian și apoi pe Iuliana.

De ceva vreme, auzeam voci  pe vale în urma noastră și, nici nu urcase bine Adrian (eu mă pregăteam să strâng sfoara), că trei persoane se aflau în fața noastră, două fete și un băiat pe care l-am asigurat să treacă săritoarea mai comod și fără pierdere de vreme, rugându-l, totodată, să desprindă un bolovan instabil. Adrian a schimbat câteva vorbe cu una dintre fete pe care o recunoscuse dintr-o tură mai veche, iar eu am început să strâng sfoara, după care am plecat fără să mai așteptăm ca să ajungă sus și prietenele băiatului. Ei aveau de gând să urce pe Valea lui Zangur, dacă mai rețin bine.

Printre pereții înguști ai văii apa clipocea nepăsătoare la picioarele noastre, jucându-se de-a toamna, învârtejindu-se de-a copilăria, sălta voioasă din bulboane mititele, fermecându-ne într-un fel straniu, făcându-ne să pășim cu grijă, să vorbim în șoaptă și să mulțumim muntelui pentru felul în care  a binevoit să ne primească. Da, era una din acele clipe în care nu ți-ai mai fi dorit să apună soarele decât pentru a vesti începutul și nu sfârșitul zilei.

A urmat o săritoare cu fereastră, prilej de aplecări,  frecări, răsuciri și târâș-grăpișuri ce ar fi pus pe gânduri până și pe cel mai  iscusit dintre contorsioniști și, în cele din urmă, ajunși la locul unde Zangurul izbește-n pragul Văii Seci, am poposit în grădina de umbre și lumini a Săritorii Prelucii.

Seaca Caraimanului - Albisoara Turnurilor  (19)Săritoarea Prelucie ne-a agățat de pleoape minunile Caraimanului. Țancul Uriașului, privit de aici, părea un strajer cu halebarda înfiptă-n crugul cerului, veșnic treaz, oricând gata de asalt, aștepta doar un semn, ce-ar fi putut să vină dinspre crenelurile Picăturii, pentru a se prăpăstui cu năduf asupra musafirilor nepoftiți, lipsiți de omenie, care ar fi putut să tulbure, fie și pentru o clipă, armonia naturii.  Din Turnurile Albișoarei vegheau ochii sticloși și pătrunzători ai grifonului de Caraiman, iar hăt, departe-n Spălătura Văii Seci, archebuzierii de Buceag erau cu degetele alipite veșnic pe trăgaci.

Noi, aveam a nu ne teme. Știam că suntem bineveniți și înaintam încet, încântați de primirea făcută, când pe lespezile ușor friabile de conglomerat, când prin jnepenii pe care Adrian părea să-i îndrăgească din ce în ce mai mult, iar la hotarele dinspre miazăzi ale Poienii Mari am hodinit întru amintirea minunatei zile de răpciune.

Creasta Picăturii ne atrăgea ca un magnet, iar noi nu i-am putut rezista și am apucat pe brâna care face legătura între Poiana Mare și mica strungă aflata între Turnurile Albișoarelor și Fața Înaltă. Brâna, largă, urmată printre jnepeni și zade,  s-a dovedit a fi mai puțin încâlcită decât m-am așteptat și am ajuns în Creasta Picăturii tocmai la timp pentru a primi solia Coștilei prin cel mai iubit supus al său, Paretele Văii Albe.

Din acest loc nu se coboară direct în albișoară (este o săritoare ceva mai jos, dar care nu este vizibilă din creastă), ci se ocolesc turnurile pănă se ajunge în strunga cu același nume, după care se coboară pe fețele înclinate de iarbă ale celuilat fir, pe o lungime de câțiva zeci de metri, până pe culmea care separă firele albișoarei. Ajunși pe această culme, revenim în talvegul care coboară de sub Fața Înaltă, coborând cu grija pe fețele de stâncă și iarbă. Mai departe, acest fir al albișoarei se continuă fără a întâmpina mari greutăți, în afară de atenția sporită la pietrele și bolovanii care sunt, pe aproape toată lungimea ei, instabili. De reținut, ca să nu existe confuzii,  până în Valea Albă, Albișoara Turnurilor se urmeaza numai pe stânga (cum cobori). Cel puțin asta este ruta pe care am făcut-o și în decembrie 2007.

Seaca Caraimanului - Albisoara Turnurilor  (24)Nu după mult timp, se ajunge la confluența celor două fire ale Albișoarei Turnurilor, iar noi ne orientăm, cum am spus, spre stânga, continuând coborârea printr-un horn care are pereții foarte apropiați, în finalul căruia se montează un rapel. Iarăși, atenție la bolovăniș! Continuăm puțin pe o culme înierbată, după care, intrăm  (stânga) în cel de-al doilea horn, asemănător cu primul și care se sfârșește tot printr-un rapel. Acum, tot ce trebuie să faceți, este să vă orientați ușor spre, ei bine, da, stânga, pentru a ajunge în Valea Albă, respectiv,  Poiana “La Verdeață”. Da, în punctele de rapel erau pitoane (verificați cu atenție), pe care le-am și folosit, însă este bine să aveți și voi câteva.

În   Poiana “La Verdeață”, în timp ce ne evacuam cu râvnă pământul și pietricelele din bocanci, am zărit un gurp de aproximativ cinci persoane care cobara pe Valea Albă. Ehei, păi da, parcă-mi păreau cunoscuți și, într-adevăr, îi zăresc pe Andrei, pe Dragoș, din Sibiu, și Marius, din Focșani. Celelalte două persoane îmi erau necunoscute. Pe Dragoș și Marius i-am cunoscut astă vară-n Piatra Craiului și bucuria revederii cu cei care mi-au amintit de o excursie reușită, pentru care trebuie să-i mulțumesc lui Andrei, a fost pe măsură. Ha-ha, atunci Dragoș a fost eroul turei. La retragerea din Umerii Pietrei Craiului, fiind noapte și marcajul deficitar, el și cu o fată din grup,  au luat-o înainte, însă, ei bine, prieteni, da, s-au rătăcit și au umblat toată noaptea, până spre dimineață, prin pădure. Acum, noi, ticăloșii, nu l-am mai slăbit pe bietul băiat și făceam glume pe seama lui, cum că s-a rătăcit intenționat cu nefericita fată. Iha, profit de ocazie pentru a-i saluta și a le ura toate cele bune!

Am coborât cu toții spre Bușteni și când am ajuns la Căminul Alpin, se înnoptase deja. Ne-am luat rămas bun de la băieți, iar noi ne-am dus să recuperăm mașina care era parcată în apropierea pârtiei Kalinderu. A fost o tură de colecție, făcută în compania unor montaniarzi aflați sub influența umorului, cărora le mulțumesc că m-au însoțit și le urez, încă de pe acum, “sărbători fericite”!

P.S. Profit de ocazie și îi spun  lui Adrian: “Bine ai venit în Clubul Alpin Român”!

Reclame
Categorii: 2 - Caraiman | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.