D’ale Bucşoiului – 2 – Prier 2012 – Valea Pietrelor – Valea Bucşoiului

Valea MălăieștiDuminică, 29 prier 2012

Deşi somnul m-a răpus cu greutate, spre ora unu din noapte, cu toată oboseala acumulată din ziua precedentă, am reuşit să mă trezesc, totuşi,  la ora şase dimineaţa. Am privit pe fereastră fără teamă. Ştiam că vremea are să fie frumoasă, dar foarte călduroasă pentru această perioadă din an. Îmi doream ca mercurul din termometre să nu „caţere” prea mult pe scara gradată pentru a nu înmuia zăpada pe vale. Oricum, dat fiind faptul că valea se află pe versantul nordic al Bucşoiului şi că noi vom intra în talveg cu cîteva ore mai devreme decât am făcut-o ieri pe Vâlcelul Grohotişului, măcar în prima jumătate a traseului, vom urca fără eforturi notabile.

Zăpada umedă din ziua precedentă a făcut două victime în rândurile noastre: Ionela şi Laurenţiu. Pentru că au neglijat să-şi impermeabilizeze bocancii – care nu se mai aflau chiar la prima tinereţe –  s-au pricopsit, bineînţeles, cu interiorul îmbibat  de apă. Încălţările nu au avut timp să se usuce până dimineaţa astfel că, din nefericire, Ionela ne-a adus la cunoştinţă intenţia ei de a coborî spre Valea Glăjăriei pentru a se retrage la maşină pe la Cabana Diham.  Cătălin, hmm, nu s-a lăsat convins de Ionela să urce  pe Valea Pietrelor şi a dat înapoi, motivând că nu doreşte s-o lase singură. Brr, în ticăloşia mea, îmi vine greu  să nu bag de seamă faptul că preanefericitul meu prieten nu vroia nimic altceva decât s-o ţină pe biata fată departe de urşii cu părul lung şi ochii înfiorător de ameţitori. Laurenţiu, după spusele lui, avea bocancii „doar” jilavi şi s-a decis să facă cunoştinţă şi cu această vale a Bucşoiului.

Valea Pietrelor - Valea Bucsoiului (34)După ce am ieşit pentru puţin timp afară, am revenit în cameră şi mi-am făcut rucsacul. Mirosul puternic de lac din cameră m-a convins s-o părăsesc, de astă dată, definitiv. Nu vreau să par maliţios, mă rezum doar la o constatare personală, cabana asta nu a reuşit să mă farmece, nu mi-a lăsat impresia că ar fi „de munte”, şi, mai mult decât un adăpost „de nevoie”, hmm, nu poate fi. Nu ştiu, are ceva ce mă ţine la distanţă, este neprietenoasă cu mine – ca majoritatea cabanelor, de altfel – şi nu-mi dă voie să mă apropii mai mult de ea. În fine, afară, aerul proaspăt şi priveliştea muntelui m-a readus la viaţă. Am servit micul dejun din rezerva proprie şi am consumat două ceaiuri dela cabană care mi s-au părut prea îndulcite.

Opt fără douăzeci de minute. În sfârşit, plecăm. Ca de obicei, înaintăm uşor, fără să tulburăm liniştea muntelui cu freamătul paşilor noştri. Dimineaţa asta senină, frumoasă în tăcerea ei, mă face să uit de oboseală. Versantul nordic al Bucşoiului, în umbră, pare încă adormit. În dreapta mea, faţa sudică a Padinei Crucii, abruptă şi stâncoasă, ca o dantelărie de piatră sculptată la care natura, meşterul fără drepturi de autor, a lucrat, cum s-ar zice, o eternitate, mă captivează în mod deosebit. Ţancurile ascuţite, încinse cu un chimir de jnepeni, profilate pe cerul albastru, mă conving, pentru a nu ştiu câta oară, de măreţia Bucegilor. Toată această lume, aparent neînsufleţită, de colţi, ţancuri şi vârfuri pietroase ale Padinei Crucii fac parte din ceea ce eu îndrăznesc să numesc „Grădinile suspendate ale Bucegilor”.  Nu ştiu de ce, dar, ei, am vaga impresie că vestitul rege babilonian, Nabucodonosor al II-lea, cel despre care se spune că ar fi  construit „Grădinile suspendate din Babilon” (legendarele grădini suspendate ale Semiramidei), pentru mult iubita sa soţie Amytis, a vizitat mai întâi Bucegii.

Valea Pietrelor - Valea Bucsoiului (50)Am ajuns în cea de-a doua căldare a văii (prima fiind cea în care se află cabana). Ne-am oprit undeva în apropierea Turnului Mălăieşti, pentru a ne fixa colţarii, dar  şi pentru a privi în voie întreaga vale. În urma noastră, cu pas nehotărât, urca un drumeţ solitar. S-a oprit în apropierea noastră, a stat o vreme, după care, hmm, mi s-a părut că ezită, a luat-o spre Brâna Caprelor. Pentru că nu am vazut niciun piolet pe rucsacul lui, am cântărit un pic situaţia şi, în cele din urmă, cu riscul de a părea ridicol, am strigat după el: „Hei, ce ai de gând să faci?”. Stupoare! Solitarul îmi spune că vrea să urce pe Valea Pietrelor. Măi, să fie! Îl întreb dacă are colţari şi-mi răspunde afirmativ. Deşi văzusem că nu are piolet pe rucsac, totuşi, mă încumet să-i mai arunc o  întrebare: „Da’, piolet ai?”. Nu avea. Chiar dacă părea evident, i-am pus această întrebare cu gândul la anii în care purtam pioleţii în rucsac pentru a nu părea,  credeam eu, împăunat, fudul,  ştiţi,  tipul acela de „munţoman” din clubul „iote-te la mine”.  Într-un final, solitarul reuşeşte să mă facă a-l îndrăgi. Cu o mină sinceră, spune, mai mult ca pentru sine, „Ei, cred că exagerez un pic! Nu mă simt nici antrenat! Am s-o iau spre Hornul Mare.” Sinceritatea lui m-a dezarmat şi m-a făcut să-i apreciez atitudinea. Nu a urmărit cu orice chip să facă pe grozavu’. Bravo lui! Dumnezeu să-l ţină sănătos ca să parcurgă toate traseele pe care şi le doreşte!

Nu am mai stat mult pe loc, ne-am echipat şi am început să urcăm. Valea Pietrelor se află în dreapta traseului marcat cu triunghi albastru care conduce spre Brâul Caprelor. Intrarea se poate face direct pe talveg – variantă aleasă de noi – sau se poate urma traseul marcat pe feţele înierbate, după care, imediat la dreapta, se poate coborî în firul văii.  În prima parte, zăpada din talvegul văii a fost numai bună de mers, nici foarte moale şi nici exagerat de tare. Cu toate astea, am rămas devotaţi stilului nostru şi am urcat încet, dar constant. După aproximativ trei sferturi de oră am ajuns la confluenţa celor două fire ale văii. Am continuat pe firul din stânga, cel principal, lăsând în dreapta firul secundar al văii* prin despicătura căruia tocmai îşi făcea apariţia astrul zilei.

VP _ VB (1)*Pentru că descrierile din cele două ghiduri pe care le deţin („Drumuri spre culmi” – Walter Kargel şi „Bucegii; Turism-Alpinism” – Emilian Cristea şi Nicolae Dimitriu) sunt neclare pentru mine, ataşez trei fotografii cu posibila configuraţie a traseului şi a zonei Văii Pietrelor. Traseul urmat de noi este cel care apare în fotografii cu numele de „Firul principal” al Văii Pietrelor. În dreptul Brâului Caprelor, Valea Pietrelor primeşte din dreapta, cum urcăm (toate direcţiile sunt date în sensul urcării), un afluent despre care eu am crezut iniţial că este Firul Secundar al Văii Pietrelor (înclin să cred că acest fir nu are nume). Acest afluent, comparat cu celelalte fire pe care le-am observat,  are o deschidere mai largă şi continuă mult în dreapta, spre Creasta Bucşoiului Mare, pe direcţia Vârfului Omu. Când am ajuns în dreptul Ţancului Pietrelor, am întâlnit o altă ramificaţie. În dreapta, un talveg mai îngust, spectaculos, dominat de vârfurile stâncoase aflate în prelungirea Ţancului Pietrelor, m-a convins că ar fi Canionul Pietrelor (grad 2A; 3 l.c.), dar acum, hmm, sunt aproape sigur că este Firul Secundar al Văii Pietrelor. În stânga Ţancului Pietrelor, firul principal se continuă peste câteva feţe stâncoase şi înierbate, după care se adânceşte între pereţii văii. Tot aici, în dreptul Ţancului Pietrelor, pe versantul opus, ar trebui să fie Hornul din Valea Pietrelor (grad 2A; 3 l.c.), însă,  chiar dacă din descrierea calauzelor se înţelege că linia traseului ar fi evidentă, brr, eu nu m-am prins de ea. În fine, mai sus, pe firul principal, la vreo două-trei sute de metri dela bifurcaţie, din stânga coboară un alt afluent. Ei, acest afluent am impresia că este Canionul Pietrelor. Din firul principal al Văii Pietrelor, vederea îmi era obstrucţionată de feţele stâncoase şi foarte înclinate aflate la intrarea în canion şi nu am putut cerceta foarte bine linia traseului. Cert este că, dincolo de aceste rupturi de pantă, canionul continuă printre pereţii verticali care mi-au lăsat impresia că, mai în amonte, îngusteaza dramatic talvegul. Probabil că ieşirea se face pe brânele înierbate din partea superioară a canionului.  Pe de altă parte, în firul principal, pe partea stângă, în aval de confluenţa cu Canionul Pietrelor se află o grotă mare pe care noi nu am văzut-o. Bănuiesc ca această grotă este situată chiar în talveg şi la momentul trecerii noastre prin zonă, dormita sub zăpadă la picioarele noastre.

Valea Pietrelor - Valea Bucsoiului (51)Mai sus de bifurcaţia cu Canionul Pietrelor am făcut un popas. Aici este o brâna care conduce în talvegul canionului. Curiozitatea mi-a dat brânci şi am încercat să parcurg această brână. Am lăsat rucsacul la capătul ei, lângă Laurenţiu, şi m-am strecurat printr-o crăpătură pe care o stâncă de vreo şase-şapte metri înălţime o făcea cu peretele. A fost un moment plăcut. Revenit în brână, am continuat într-o traversare la dreapta câţiva metri după care, o faţă stâncoasă, expusă şi nu tocmai stabilă, m-a forţat să mă retrag. De fapt, pe o lăţime de aproximativ un metru, brâna se continua, dar fiind plină de zăpadă moale, brr, nu m-am încumetat s-o trec neasigurat. M-am întors fără s-o mai iau prin crăpătură, ocolind stânca direct pe brâu.

În a doua jumătate a văii, zăpada a fost moale şi apoasă. Cum Laurenţiu muncise şi cu o zi în urmă, pe Vâlcelul Grohotişului, m-am oferit să bat eu urme prin zăpadă.  Apa se scurgea în stânga mea, pe feţele pietroase ale văii, cu zgomot surd, clipocind plăcut. După aproape trei ore şi jumătate, socotite dela Turnul Mălăieşti, am ajuns în Creasta Bucşoiului Mare. Bineînţeles, pentru vitezomani, timpul afişat nu este relevant. Mai subliniez faptul că pe tot parcursul văii nu am întâlnit nicio săritoare notabilă (toate erau acoperite de zăpadă).

Sincer, sunt ani buni de când mi-am dorit să urc Valea Pietrelor şi habar nu am cum am ajuns să amân traseul atâta amar de vreme. Ce-o fi fost în capul meu de am neglijat valea asta atâta timp, nu ştiu! Pentru că, ei bine, da, valea este minunată! De fapt, tot locul dă farmec văii şi vă spun că de abia aştept să vină vara, să se topească zăpada, ca să revin prin aceste locuri absolut mirifice. Colonadele lui Bernini din Piaţa „ Sfântul Pentru” din Vatican nu sunt nici măcar pe jumătate la fel de frumoase şi impunătoare  ca ţancurile şi colţii Bucşoiului din această margine de lume. În vraja care m-a cuprins, îndrăznesc să afirm că nici Colonadele lui Solomon sau Colonadele lui Amenhotep al III-lea din Templul Luxor aflat pe locul vechii Tebe nu ar rivaliza cu „atlanţii” şi „cariatidele” stâncoase ale Bucşoiului. Hmm, câteodata am impresia că cerul odihneşte pe culmile Bucegilor!

Valea Pietrelor - Valea Bucsoiului (70)Un alt lucru care mi-a plăcut în mod deosebit a fost priveliştea spre Padina Crucii şi Culmea Ţigăneşti şi, mai departe, către Piatra Craiului şi Făgăraş. Înconjurat din toate părţile de munţi, am trăit tot timpul cu senzaţia că mă aflu departe de civilizaţie. În marea lor majoritate,  văile de abrupt din Bucegi se deschid către Valea Prahovei şi către culmile mai domoale ale Munţilor Baiului, Piatra Mare şi Postăvarul.

Ajunşi pe Creasta Bucşoiului Mare, ne-am furişat printre umbrele jucăuşe ale norilor până în Şaua Bucşoiului. O ultimă privire spre cele zări ne-a despărţit de locul de obârşie al Văii Bucşoiului unde am bifat un alt popas. Laurenţiu, care nu mâncase mai nimic toată ziua, s-a remarcat prin cele trei conserve de peşte pe care le-a servit consecutiv. Cred că am stat cel puţin o jumătate de oră.

Coborârea pe Valea Bucşoiului a reprezentat cireaşa de pe tort şi modul cel mai  plăcut de a încheia o excursie memorabilă.  De data asta, zăpada moale ne-a ajutat la coborâre, astfel ca,  până la confluenţa cu Vâlcelul Portiţelor, am consumat doar un ceas din zi. Mica avalanşă din ziua precedentă se declanşase pe Vâlcelul de sub Vârf. Cel puţin, pe acest fir, urmele lăsate de zăpadă erau cel mai bine puse în evidenţă. Acest vâlcel pare destul de interesant. Înainte de a se vărsa în Valea Bucşoiului, Vâlcelul de sub Vârf se strecoară printre două vârfuri stâncoase ce acordă o notă spectaculoasă locului. Nu aş refuza o tură pe acest vâlcel.

În timp ce coboram am întâlnit patru persoane care urcau pe vale, doi băieţi şi două fete. Am schimbat câteva cuvinte şi ne-am văzut mai departe de drum. Un băiat şi o fată urcau legaţi în sfoară (probabil că fata era începătoare). Celălalt băiat avea pioletul legat de ham printr-o bucată de coardă (lonjă) de vreo doi metri lungime. Pentru condiţiile respective, mi s-au părut un pic exagerate măsurile de protecţie. În schimb, nici unul nu purta cască!

Valea Pietrelor - Valea Bucsoiului (75)Privit dintr-un anumit unghi, Turnul cu Jnepeni îţi lasă impresia că închide valea, dar pe măsură ce te apropii, constaţi că s-a proţăpit acolo, în prima treime a talvegului, doar pentru a fi admirat mai bine de trecători. Recunosc, cu mine, tertipul i-a reuşit şi i-am acordat atenţia după care tânjea. Pe Vâlcelul Grohotişului, urmele lăsate de noi cu o zi în urmă, sub soarele dogoritor, se bucurau de ultimile zile de viaţă. În Poiana Bucşoiului, trei persoane s-au nimerit la popas. Urcaseră, în ziua precedentă, la Omu, pe Valea Adâncă.

Pâna la Gura Diham am mers destul de încet. Piciorul drept, în dreptul tibiei, suferise o bătătură dela bocancii achiziţionaţi cu aproximativ trei luni în urmă şi mergea cu frâna trasă. Am întâlnit foarte mulţi turişti pe drum, în special dela Poiana Izvoarelor până la Cabana Gura Diham. Cred că au trecut ani de când nu m-am mai intersectat cu atâţia oameni pe munte. Cătălin şi Ionela ne aşteptau de ceva vreme la liziera pădurii şi bănuiesc că erau nerăbdători să scape cât mai repede de nebunia de pe Valea Cerbului. In special, Cătălin, ticălosul meu prieten pe care anii m-au făcut să-l îndrăgesc mai mult decât îmi pot explica, ce-şi omora timpul ascuns în spatele camerei de fotografiat, spionându-mă, sperând că mă va surprinde într-o postură compromiţătoare. Îi transmit păgubosului, că numai brânza pe care a jertfit-o cu o seară în urmă cu mine, mă reţine din a-i servi meniul pe care-l merită.

Ei, am ajuns şi la finalul acestui jurnal care va fi adăugat la „fondul personal de pensii”. Tura asta a fost una recomandată colecţionarilor de momente unice. Îmi place să cred că, dincolo de firea mea nu tocmai uşor de agreat, însoţitorii mei s-au bucurat de această excursie măcar pe jumătate de cât am făcut-o eu. Vă las, prieteni, atâţia câţi v-aţi încumetat la citirea celor două jurnale, şi, din toată inima, vă transmit toate cele bune şi să ne regăsim sănătoşi pe cărările muntelui.

Reclame
Categorii: 5 - Bucșoiul

Navigare în articol

Comentariile sunt închise.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.