Jurnal de Cireșar 2013 – Acele Morarului

Acele Morarului - iunie 2013 (3)Duminică, 16 iunie 2013

S-a întâmplat ca în vara anului 2013 să parcurg Acele Morarului alături de un moldovean și un oltean. Primul, scăldat în apa Bistriței, crescut cu alivenci și poale-n brâu, mai călcase o singură dată pe urmele mele cu aproximativ o lună de zile în urmă, când am fost invitați la masa Balaurului (Creasta Balaurului) și la cea a lui Sfarmă-Piatră (Valea Pietrelor). Cel de-al doilea, udat de apa Jiului, și-a aflat tăria în prazul și puiul la țest, dar și în zaibărul care a îmbogățit faima Olteniei. Cu acesta din urmă nu mai vânturasem niciun munte și, într-o oarecare măsură, eram curios să-l cunosc. Ei bine, la sfârșitul celor două zile petrecute în abruptul Bucegilor, bucuria de-al fi cunoscut a fost pe măsura traseelor parcurse. Așadar, în această tură i-am avut tovarăși de bucegit pe Cătălin Arseni, pripășit în Urbea lui Bucur direct dela poalele Pietricicăi, și, din Cetatea Băniei, Dan Iancu a fost cel care m-a învățat perfectul simplu.

Păi, da, pusei o tură pe carpati.org la care se înscriseră cinci persoane, din care alesei două. Fusei mulțumit de alegerea făcută, deși îmi păru rău de cei pe care nu-i putui lua. Dan vru să urce și el pe Ace, iar eu nu avusei cum să-l refuz. Desigur, lăsai destinul să-și urmeze cursul firesc și mersei la munte cu o inimă de craiovean, iar acum, când scriu aceste rânduri, mă trezesc țipând: „Salvați Oltenia de tirania perfectului compus!”.

Deși ar fi trebuit să parcurgem Acele Morarului sâmbăta, vremea m-a convins să fac acest lucru în zi de duminică. Însă, mi-am zis că nu ar fi rău dacă-am lungi tura cu o zi și le-am propus băieților să mergem totuși de sâmbătă la munte pentru a ne bucura de încă un traseu. Prin urmare, sâmbătă, 15 iunie 2013, în jurul orei opt dimineața,  eu și Cătălin ne-am strâns mâinile cu Dan în fața Căminului Alpin. Ne-am răsfățat tălpile cu următorul itinerar: Valea Seacă a Caraimanului – Brâna Portiței – Valea Caraimanului. Îmi aduc aminte că am tânjit la Țancul Uriașului, dar pofta mi-am pus-o-n cuiul toamnei. O rimaye cât toate zilele ne-a forțat să ocolim Săritoarea lui Zangur prin stânga. Săritoarea Prelucie a fost în cea mai mare parte udă, dar am putut ocolit pasajele mai dificile prin dreapta, ajutându-ne de jnepeni. Nu mai trecusem pragul Portiței Caraimanului de aproape patru ani și nici măcar nu am bănuit cât de mult mi-a lipsit acest lucru. Cascada Caraimanului ne-a spălat de toate relele pământului. O capră neagră și o ploaie măruntă au făcut mai plăcută retragerea de pe munte. Caraimanul ne-a primit cu podoabele la vedere. Eram fericiți.

Acele Morarului - iunie 2013 (8)Am găsit o cazare convenabilă chiar în apropierea Căminului Alpin. O masă, o bere cu nume de munte și un duș au tras cortina peste o zi împlinită. Deși eram obosit, am dormit ca pe ace – doar eram cu gândul la ele – și am revenit la poziția bipedă în jurul orei cinci dimineața. Am intenționat  să ne deplasăm cu una din mașini până la Gura Diham și, de acolo, să urcăm spre Poiana Coștilei, dar, în cele din urmă, tot Munticelul a fost cel care a făcut onorurile muntelui. În pădure, o bufniță a planat înaintea ochilor mei, tăindu-mi calea. Mă așteptam să mi se așeze pe umăr și să-mi șoptească la ureche vrute și nevrute, dar nu mi-a dat atenție. Hmm, nu trebuie să fii bufniță ca să-ți dai seama că nu sunt o companie prea agreabilă.

Oboseala acumulată în ziua precedentă m-a făcut să urc Munticelul fără pauze. Îmi era teamă că dacă aș fi riscat o întrerupere de ritm nu aș mai fi fost în stare să o iau din loc cu același entuziasm. De fapt, până în Brâna Mare a Morarului nu am făcut niciun popas mai serios, doar mici opriri pentru fotografii și de tras sufletul. Pe Valea Cerbului, aproape de albia pârâului, două persoane temerare s-au expus o noapte la cort. Pesemne ursul a avut alte preocupări sau zânele din Valea Cerbului nu au fost doar o plăsmuire a lui Nestor Urechia. Pe Priponul Văii Cerbului un grup de drumeți urca spre Vârful Omu. La stâna fără oi de pe umerii Priponului un câine lătra să spargă norii.

Brâna Mare a Morarului se primenise a vară. Își țesuse covor de stânjenei pentru oaspeți cumsecade și, pe alocuri, flori de nu-mă-uita se ițeau  din scoarța înierbată a muntelui. În Creasta Morarului am urcat pe un scoc al Șiștoacei Fântâniței, iar în urma noastră, alte două persoane se doreau pe Ace. Mai jos, pe linia crestei, undeva în apropierea Brânei Mari, un cort portocaliu ne-a semnalat probabilitatea unei a treia echipe (pe care o bănuiam cu un avans suficient de mare încât să nu ne călcăm pe bătături). De Acul Mare ne-a mai despărțit doar o Creastă Ascuțită și o gentiana acaulis. După cinci ore de mers, suflam în ceafa Acului Mare (loc în care am bifat al doilea popas al zilei).

Acele Morarului - iunie 2013 (16)Pe Acul Roșu își făcuse apariția prima echipă din traseu. Deși aș mai fi trândăvit o vreme, în cele din urmă am decis să o luăm din loc. Am avansat pe muchia ascuțită a Acului Mare, asigurând în pitoanele existente, și, după câțiva zeci de metri, am fost strigat de una din persoanele care se aflau pe Acul Roșu.  M-a rugat să recuperez o carabinieră pe care o uitase pe traseu. Lângă Cătălin și Dan s-a ivit și a treia echipă (alcătuită dintr-un băiat și o fată cu accent ardelenesc), căreia i-am recomandat să ne depășească ca să nu aștepte prea mult după noi. Când au trecut pe lângă mine, am uitat să le amintesc despre carabiniera uitată pe linia Acului Roșu de prima echipă (am făcut-o totuși în momentul în care au apărut în câmpul meu vizual, dar, datorită distanței și vântului, nu sunt sigur că m-am făcut înțeles). Carabiniera nu ne-a sărit în ochi. Cât despre prima echipă, ulterior am aflat că era compusă dintr-una din persoanele căreia nu i-am mai putut face loc în tura mea și un prieten cu care mai parcursesem câteva trasee pe munte, Andrei Done. Am rămas surprins când am auzit că s-au retras din creastă imediat ce au coborât de pe Acul Roșu, mai ales că ei și-au petrecut noaptea în cortul de care am amintit mai sus și, prin urmare, au avut mult mai mult timp decât noi, care am urcat direct din Bușteni. Probabil că s-au confruntat cu vreo problemă a cărei rezolvare nu mai stătea în puterea lor (transport, sănătate etc).

Rămași singuri, am continuat nestingheriți pe muchia Acului Mare (aproximativ două lungimi de coardă) până la punctul de rapel pe care l-am întărit cu vreo patru ani în urmă cu unul din pitoanele meșterite de un fost coleg de serviciu într-una din uzinele urbei lui Bucur. Un singur rapel a fost suficient pentru a „amorariza” în Strunga Acului Mare (eu am două semicorzi de 60m, dar am înțeles că sunt suficiente și două semicorzi de 50m). Primul am coborât eu, urmat de Dan și Cătălin.

Da, aflasem Acul cel Mare din carul cu fân și eram nerăbdători să le dovedim și pe celelalte trei (nepunând la socoteală Degetul Prelungit). Am trecut prin urechea Acului Roșu și am lăsat o urmă în carnetul de pe gămălie. Capacul dela borcanul de plastic lipsea. Posibil să fi fost scăpat de cineva mai puțin atent. Venisem pregătit să dublez punctul de rapel cu încă un piton, dar un alt samaritean făcuse deja acest lucru. Cu un an în urmă regretasem faptul că am lăsat pitoanele la baza ultimei lungimi a acului și că a trebuit să rapelez într-un singur piton. Parcursesem atunci Acele Morarului împreună cu Tudor Paladi. A fost o tură care ar fi meritat un jurnal, dar, din nefericire, nu mi-am făcut timp pentru el.

Acele Morarului - iunie 2013 (21)Pierdusem noțiunea timpului și ne-am văzut nevoiți să ocolim Degetul Prelungit pe latura dinspre sud.  La temelia Acului Crucii am sacrificat un piton. Chiar dacă locul pare generos, pentru începătorii cu emoții și pentru cei care se confruntă cu o vreme mai puțin prielnică, eu cred că este binevenit (acest lucru este valabil și pentru asigurarea secundului atunci când filează capul de coardă).  Am urcat Acul Crucii asigurat de Dan și, ce mi-am zis, „ia să vedem ce se întâmplă dacă de data asta nu voi regrupa în vârf, lângă crucea lui Niki Alexandrescu, ci direct în locul în care este amenajat punctul de rapel?”. Brr, sforile frecau atât de tare încât nu am putut transmite niciun semnal prin ele faptul că am regrupat. Mă rog, băieții au bănuit ei ceva, dar nu puteau să plece pentru că mai rămăsese sfoară netrasă (datorită frecării și elasticității/elongației sforii, nu am reușit să o trag pe toată în regrupare). Prin viu grai nu ne-am putut face înțeleși, iar vizual, este de înțeles, nici atât. Așadar, am revenit acolo unde-mi plăcea cel mai mult. Pe vârf. Desigur, de pe vârful Acului Crucii, asigurarea secunzilor s-a făcut fără niciun efort. Ei, chiar dacă am irosit timpul, odată și odată, trebuia s-o încerc și p-asta! Regăsiți pe vârf, ne-am luat de câteva ori în cătarea aparatelor foto, după care am părăsit Acul Crucii, rapelând în Strunga Acului de Sus.

Pe Acul de Sus am exersat escalada la iarbă uscată și, chiar dacă nu eram îmbrăcați la patru ace, am avut ac de cojocul lui. Cătălin și Dan au urcat în tandem, legați la șase-șapte metri unul de celălalt.  Am servit cina chiar pe Creasta Morarului, în șaua din care se poate coborî pe unul din Hornurile Văii Adânci în talvegul Văii Adânci, după care am coborât pe o șiștoacă în Brâna de Mijloc, pe care am continuat până în Valea Cerbului. Pe Brâna de Mijloc am găsit câteva locuri interesante de trândăvit, dar timpul nu ne mai îngăduia acest moft. În Valea Cerbului am schimbat câteva cuvinte cu un cioban care se afla cu oile chiar în locul în care brâna lua contact cu valea. Am ajuns înapoi în Bușteni după aproape șaisprezece ore de mers.

Nu mai am ce pune în coada jurnalului. Este foarte posibil să mai fi trecut multe cu vederea, dar de un lucru sunt sigur, amintirea acelei ture mă va însoți mereu. Morarul mi-a încărcat sufletul cu daruri pe care uneori trăiesc cu impresia că nu le-am meritat. Mirenii care mi-au făcut bucuria de a se lega cu mine în sfoară m-au făcut să cred că sunt totuși un om norocos. Vă las, prieteni, vă salut!

Reclame
Categorii: 4 - Morarul | 4 comentarii

Navigare în articol

4 gânduri despre „Jurnal de Cireșar 2013 – Acele Morarului

  1. Abia astazi am descoperit ca a aparut postarea cu tura de pe Ace! Si, binenteles,intraga zi s-a schimbat!! Inca odata, Cristi, ne-ai rasfatat cu stilul tau inconfundabil de a scrie, de a relata o tura care si pentru mine a insemnat ceva deosebit! Si nu numai datorita frumusetii si spectaculozitatii Acelor…Ci in special datorita faptului ca am parcurs un traseu superb si am cistigat doi prieteni minunati! Ti-as mai spune cite ceva…dar astept s-o fac prin viu grai la urmatoarea tura. Sper sa se intimple cit mai curind!

  2. Dan, următoarea tură s-ar putea s-o consumăm în Piatra Craiului sau Făgăraș. Acest lucru este posibil să se întâmple chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Bineînțeles, pe „flishnitză” va trebui să-l suportăm din nou. N-am încotro, se pare că este protejatul Teodorei.

    Mesajul tău a venit de pe altă adresă de IP și, din această cauză, nu a fost afișat imediat.

  3. Mi-a mers la inimă și la minte, postul tău.

  4. Eu am fost cel care te-a strigat în legătură cu carabiniera pierdută. Ne-am retras după Degetul Roșu fiindcă aveam un tren de prins și trebuia să strângem și cortul din Brâul Mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.