Jurnal de Gustar 2013 – Canionul Ciorânga Mare

Canionul Cioranga Mare - Gustar 2013 (14)Sâmbătă, 10 august 2013

Nu, nu sunt un cunoscător al abruptului „de Crai”. În această tură, Cătălin Arseni a fost călăuza care ne-a arătat poarta de intrare în Cetatea Ciorângăi. Nu ne-am propus să asediem zidurile de calcar ale cetății din prima zi. De aceea, pentru a ne face cunoscute intențiile, am ajuns în Plaiul Foii încă de vineri. Mai întâi le-am dat ocol prin Vâlcelul cu Fereastră, Brâul de Sus, Vârful Ascuțit și Brâul Ciorânga Mare. Deși mi-am propus să parcurgem traseul în echipă de patru, un eveniment nefericit, petrecut pe centura Ploieștilor, l-a păgubit pe Dan Iancu de această bucurie. Așadar, am fost nevoiți să răzbim în trei: Laurențiu Pavel, subsemnatul și călăuza mai sus amintită. După câte-mi amintesc, am plecat destul de târziu de la corturi (08:30 – 09:00 h). Oboseala din ziua precedentă, dar, mai ales, răceala care m-a hărțuit în acel sfârșit de săptămână, mi-au temperat entuziasmul. Totuși, până la Refugiul Speranțelor, am mers moderat, fără pauze prea mari. Singurul loc în care am zăbovit mai mult  a fost la Izvorul lui Orlowsky, numit și Izvorul Căpitanului (Izvorul lui Orlowsky a fost amenajat ulterior de un căpitan de artilerie – „Monografii montane – Piatra Craiului; Emilian Cristea, 1984). Inițial, înainte să mă apuc de acest jurnal, am trăit cu impresia că Orlowski ar fi fost căpitanul care i-a dat numele sau în amintirea căruia a fost botezat acest izvor, dar, se pare, m-am înșelat. Cum spuneam, abruptul Pietrei Craiului îmi este, în cea mai mare parte, necunoscut. Mai mult ca sigur, jurnalele citite pe net, în care apărea denumirea de Izvorul Căpitanului Orlowsky, sunt cele care m-au făcut să cred acest lucru. Până la urmă, un căpitan de artilerie a fost cel care a amenajat rudimentar Izvorul lui Orlowsky.

Cu o seară înainte, în coborâre, făcusem cunoștință cu grohotișul mărunt al Hornului Nisipos și nu-mi mai doream să-l revăd atât de curând. Prin urmare, tot Malul Galben a fost cel care m-a convins să-l folosesc ca pantă de lansare spre „Adăpătoarea Caprelor”. Prin anii optzeci și, poate, ceva mai târziu, un cablu semnala accesul către poteca care se desfășoară deasupra „gălbenării” și, totodată, venea în ajutorul drumeților mai puțin îndrăzneți. Acum, acel cablu nu mai există, dar cățărarea peste pragul stâncos este elementară. Locul poate deveni dificil atunci când vremea este prost dispusă, iar dacă te mai surprinde și noaptea, brr, salvarea vine prin rapel.

Canionul Cioranga Mare - Gustar 2013 (7)Refugiul Speranțelor nu traversa tocmai cea mai bună perioadă a existenței sale. Arăta, hmm, ei bine, da, fără speranță. Îmi părea o cutie fără colțuri a Pandorei în care sălășluiau toate relele pământului și din care doar ea, speranța, scăpase afară, amăgind inimile naive. Nici numele de Ciorânga Mare, sub care mai este cunoscut, nu pare să fie sulimanul care să-i redea farmecul pe care, probabil, l-a avut cândva. Legendara Cabană Ascunsă se afla, din ce am citit, la câțiva pași mai jos. Când am ajuns la refugiu, un grup de vreo patru sau cinci persoane se pregătea să apuce drumul Vâlcelului cu Fereastră. Noi am rămas să prânzim la vatra fără foc bucatele pe care ni le-am cărat în desăgi.

Am apucat Brâul Ciorânga Mare și, după ce am trecut pe lângă porțile de intrare ale Vâlcelelor „cu Fereastră” și „cu Smirdar”, am pus piciorul în talvegul canionului cu un sfert de ceas înaintea orei unu. Îm Muchia Bondarului se afla deja o echipă compusă din doi alpiniști. Ne-am echipat și am pășit în lumea aflată dincolo de orice închipuire cu emoția firească a aceluia care simte că o dorință mai veche este pe cale să i se împlinească. Canionul, în prima parte, are un aspect primitor, își ține pereții oarecum la distanță și-ți îngăduie să-i privești fără să te simți copleșit de strânsoarea lor. Nu după mult timp însă, talvegul este gâtuit de o primă săritoare înaltă de aproximativ cinci metri, ce poate fi depășită prin ramonaj (îndeobște cu spatele sprijinit pe fața din dreapta a hornului – toate reperele din jurnal sunt date în sensul urcării). Nu există asigurări intermediare, dar săritoarea dispune de o fereastră îngustă prin care se poate arunca la nevoie coarda pentru asigurarea capului. Nu a fost cazul nostru, dar dacă pereții ar fi fost umezi, aș fi profitat bucuros de această oportunitate. Deasupra acestui prim obstacol este amenajată o regrupare pentru asigurarea secunzilor și pentru retragerea-n rapel. Până la „Săritoarea cu Grotă” mai avem de trecut un singur hop. De o înălțime aproape egală cu prima săritoare, acest pasaj se abordează pe peretele din stânga și, cu toate că prizele sunt ușor instabile, nu transmite furnicături prea mari pe șira spinării.

Canionul Cioranga Mare - Gustar 2013 (11)Ei, iată-ne ajunși în fața celui mai dificil segment al canionului: „Săritoara cu Grotă”. Aici talvegul este lăsat să respire. Pereții au făcut un pas înapoi pentru a-ți descătușa perspectiva și, mai înainte de a te avânta ca un berbec, te lasă să-i cercetezi în voie. Avem două posibilități, fie peretele din dreapta, varianta clasică, fie fața din stânga, mult mai friabilă, dar, se pare, mai ușoară. Cătălin era „de stânga”, eu, „de dreapta”, iar Laurențiu, neutru. M-am decis să-mi consum energia pe varianta 1939 (anul premierii), adică prin dreapta. Mi-am schimbat ghetele cu papucii de cățărat, aflați la prima folosire și, filat de Cătălin, am început să urc cu atenție, asigurând în pitoanele existente. Laurențiu, aflat în spatele aparatului de fotografiat, îmi „lumina” cu blițul linia traseului. Concentrarea a răpus pentru moment răceala care, în ziua respectivă, atinsese punctul culminant. Am uitat de temperatură, de frisoane, iar transpirația rece mi-a limpezit elanul. Am asigurat în toate pitoanele pe care le-am întâlnit. Au ieșit nouă la număr. Revenirea în talveg am făcut-o cu ajutorul unei scărițe, pusă în ultimul piton, care a fost, totodată, și singurul de care m-am tras. Eram prea obosit și nu am fost dispus să risc o ieșire „sportivă” din scenă. După ce am regrupat, am început să-l asigur pe Cătălin, care avea sarcina de a lăsa a doua semicoardă în buclele de asigurare pentru ca Laurențiu, în situația unei căderi, să nu penduleze prea mult. Cătălin s-a oferit să tragă rucsacurile, dar pentru că mă luase cu frig și pentru că răceala revenise în toată splendoarea ei, nu l-am lăsat. Laurențiu, spre bucuria și satisfacția celor cinci ani de când parcurgem trasee de abrupt împreună, a urcat bine, repede și sigur pe el, recuperând toate buclele și scărița. Ne-a luat ceva timp această săritoare, dar a fost singura în care am folosit asigurările. În rest, am parcurs canionul „la liber”, pasajele fiind nu prea dificile și riscul ușor de digerat.

Timpul o luase înaintea estimărilor noastre. Pur și simplu nu a vrut să ne mai îngăduie câteva clipe de răgaz. Am luat-o din loc șprăițuind malurile talvegului pietros cu picioarele aflate încă-n ascultare. Nu-mi explic de ce, dar au fost momente când m-am simțit ca un musafir tolerat. Probabil bucegistul din mine avea nevoie de mai mult timp pentru a-i face „Craiului” o impresie bună. Nădăjduiesc că s-a convins de bunele mele intenții și că, în viitorul tangibil, mă va accepta de prieten. Posibil ca și boala să se fi interpus între noi, răpindu-ne din plăcerea de a rezona în voie. Muntele se pricepe de minune să-ți vindece aproape orice boală sufletească, dar în fața bolilor trupești, cu excepțiile de rigoare,  este neputincios. Ba mai mult decât atât, uneori le accentuează și, dacă-l sfidezi,  chiar le poate provoca.

Canionul Cioranga Mare - Gustar 2013 (22)În partea finală canionul se lărgește și se desprinde în două scocuri. Noi am urmat culmea dintre ele, după care am traversat în firul din dreapta și am urcat până în apropierea Acului de la Amvon. M-am oprit pe muchia care desparte Vâlcelul cu Smirdar de Canionul Ciorânga Mare. Era destul de târziu (aproximativ 18:30), dar la popasul după care începusem să tânjesc, nu am renunțat. Nu-mi venea să părăsesc acele locuri atât de repede și, dacă ar fi fost posibil, aș fi dormit acolo cu tot cu echipamentul de pe mine. În cele din urmă, am descălecat muchia în Vâlcelul cu Smirdar, lăsând picioarele să ni se scurgă-n grohotiș și ne-am strecurat prin fereastra lăsată deschisă spre Brâul Ciorânga Mare pentru a ne da întâlnire cu noaptea la Refugiul Speranțelor pierdute. Vâlcelul cu Fereastră ne-a vămuit de patru rapeluri și un piton pe care l-am bătut „hăis” lângă un altul pe care l-am găsit „cea”.

Cum am trecut de refugiu, ploaia, care se anunțase prin fulgere și trăznete, și-a făcut apariția. Cu noaptea pe umeri, pașii noștri au bâjbâit în căutarea potecii prin pădurea ce străjuia comorile Craiului. La Adăpătoarea Caprelor, cu o zi în urmă, mă răscolise imaginea unei capre negre ce-și ținea puiul aproape. Pericolul plutea la șapte, opt metri deasupra lor și se încarnase într-un râs.  În cei aproape douăzeci de ani de când bat cărările munților nu am avut niciodată ocazia să văd un Lynx lynx. Noi l-am surprins în timp ce se afla la vânătoare. Nu-i venea să renunțe așa ușor la pradă și m-a lăsat să mă apropii o bună bucată de el fără să-mi dea atenție. Din păcate, nu am apucat să-i fac nicio fotografie. S-a făcut nevăzut cu o viteză ce nu mi-a lăsat loc de vreo reacție.

Până la Izvorul lui Orlowsky, nu mai era mult de mers, dar noaptea ne-a împleticit potecile și doar silueta, conturată pe cerul care se mai calmase între timp, a unor pini aflați pe direcția Hornului Nisipos, a reușit să ne scoată la liman. O tuse nesuferită, adusă mai mult din piept, începuse să mă agaseze. Contrar convingerilor mele, am țipat la Cătălin să meargă mai repede. Îmi părea că bate pasul pe loc într-un pasaj ușor. Un rapel a încheiat retragerea noastră de pe Malul Galben. Stânca era mult prea udă pentru a o descățăra toți trei în siguranță.  Până la Plaiul Foii am scuipat toți demonii din mine. Am dus boala pe picioare și bucuria în suflet. Trag linie peste acest jurnal, mulțumindu-le încă o dată companionilor pentru ajutor, iar pe voi, cititori ocazionali, vă salut cu gând de Crai.

Reclame
Categorii: Piatra Craiului | 10 comentarii

Navigare în articol

10 gânduri despre „Jurnal de Gustar 2013 – Canionul Ciorânga Mare

  1. Frumos traseu… Canionul Cioranga Mare! Bine zici! Am „fost pagubit de aceasta bucurie”…mi-a parut rau, rau ca n-am gustat din festinul oferit de Crai, alaturi de voi! Dar, poate data viitoare…Doar ce m-am intors din Piatra Craiului, unde am parcurs Creasta integral de la S la N, si trebuie sa-ti spun ca ajungind la Vf. Ascutit am privit cu un pic de amaraciune spre Valcelul cu Fereastra…gindindu-ma la ”ce frumos ar fi fost…” Multumesc, pentru sfatul de la telefon! Asa am facut Am continuat pe Nordica si din Saua Padinei Inchise am coborat la cabana Curmatura. Piatra Craiului este un masiv extraordinar, ce trebuie „explorat” serios, atit pe creasta si pe marcaje cat si pe nemarcate!

  2. Felicitări pentru tura! M-a bucurat apelul tău de pe Vf. Ascuțit. Mi-ai făcut o surpriză plăcută.

  3. Da, frumoasa tura si ma bucur ca nu am lipsit!

  4. arsenic

    Imi amintesc cat de amuzant si chinuitor a fost sa intorc semicorzile una dupa alta, pe sub picioare si pe unde s-a mai putut doar pentru a putea lasa pe cea de-a doua in bulclele de care ma mai si tineam in acelasi timp…toate astea, bineinteles, datorita maestriei mele de catarator. M-am simtit insa un pic „fraierit” de tehnica celor 2 semicorzi trecute prin aceleasi bucle citind un alt jurnal in care, la aceeasi saritoare, primul secund a adus si asigurat in bucle cea de-a doua semicoarda pentru al doilea secund, manevra pe ansablu mai usurica si fara impletituri haioase…bine Cristi, te-ai distrat vazandu-ma crosetand, dar las’ ca si eu te-am lasat sa ingheti:))

    • Nu știu dacă-ți mai amintești, pentru că trebuia să fie și Dan prezent, ți-am făcut cunoscută această metodă cu câteva zile înaintea plecării (de aceea am zis că ne-ar fi mai comod cu o a treia semicoardă, chiar dacă am fi putut să o aruncăm pe a doua înapoi). Pe de altă parte, dacă te mai ajută memoria la opt luni dela epuizarea turei, parcă am bolit serios în acel sfârșit de săptămână?! În starea în care eram, dacă nu aștepta Laurențiu la rând, brr, cred că te lăsam agățat acolo și-i dădeam singur la deal.

      Acum, că sunt nesuferit, văd că cele zece sau cincisprezece minute de muncă în plus sunt singurele impresii care te-au motivat să lași totuși un semn la jurnal (fie și la șase luni dela postarea lui pe blog).

      Îți mulțumesc încă o dată pentru ajutor și pentru că mi-ai reamintit „drumul speranțelor”.

      • arsenic

        Aha, deci dupa ce m-ai pus la crosetat, aveai de gand sa ma lasi atarnand pe acolo…dar cred ca pana la urma nu te-ai indurat sa o faci si pentru ca una din cele doua semicorzi de care eram legat era a ta. Da, imi amintesc ca erai racit tare si in mod ciudat asta te-a facut in tura respectiva sa fii mai putin nesuferit decat de obicei. Deh, suferinta, nesuferit, o fi vreo legatura, cine stie?
        Cat despre jurnal, nu stiam ca-i musai sa las un semn, e in regulament? Si n-o scriu ca sa ma conformez, dar a fost o tura a carei frumusete si amintire chiar si nesuferita si sloboda ta gura n-ar fi putut sa le umbreasca, chiar si la sase sau noua luni dupa. Dimpotriva!

  5. Semicoarda era suficient de veche încât să-mi pot permite această bucurie.

    Da, ai dreptate, boala m-a făcut mai puțin nesuferit, dar mi-a întunecat judecata. Dovada stă în faptul că ai ajuns sănătos la cort. Cred că am presimțit ceva în legătură cu zaibărul care avea să vină la o distanță de câteva luni sau poate că Voichița, care se pregătea de traseu, a fost cea care m-a convins să caut alte forme de divertisment.

    Nu, nu e musai să lași un semn la jurnal. Atâta doar că-mi place să fiu luat în tărbacă la timp.

  6. mmordean

    La mai multe asemenea ture!

  7. Mulțumesc, Mircea, că bine zici!

  8. Hai! Hai la o tura! Alegi tu, unde!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.