Jurnal de Făurar 2014 – Padina lui Călineț

Padina lui Călineț - februarie 2014 (1)Sâmbătă, 08 februarie 2014

Prima și singura tură a lunii februarie am isprăvit-o în Piatra Craiului. Ca de obicei, nu am pregătit-o din timp și a fost cât pe ce să trag tot spre Bucegi. Laurențiu era cel care ar fi trebuit să bată urme prin zăpadă alături de mine, dar pentru că a avut o reținere, Cătălin a apărut, spre surprinderea mea, în block start. Îl știam plecat cu treburi în cele zări și nu m-am obosit să-l sun, mai ales că-mi propusesem să stau două zile pe munte. Acum, fie vorba-ntre noi, m-aș fi fericit cu amândoi. Ultima tură în Crai a fost pusă sub semnul triadei “1,91” și mi-ar fi plăcut să ne reunim într-o atmosferă de făurar. În fine, am mânat spre munte în jurul orelor cinci și jumătate dimineața și numai după ce s-a încins bine motorul mașinii am votat pentru Padina lui Călineț. Cătălin mai parcursese de două ori această vale, dar eu, ei bine, da, nu făcusem încă cunoștință cu ea. Mai mult decât atât, cu riscul de a dezamăgi onoratul cititor, mărturisesc că mă aflam la prima mea tură de iarnă în abruptul Craiului.

Dumnezeule, nici mie nu-mi vine să cred că am făcut acest pas de abia după douăzeci de ani de mers pe munte! Of, până și „prăpăditului” ăluia de Ulise i-au trebuit numai șapte ani să se descotorosească de inamorata Calypso, deși, hmm, la el cred că a fost mai mult prostie decât neglijență. Păi cum, basca mea, să dai, tu, frate, nemurirea și tinerețea eternă la schimb cu o incertitudine care nu a făcut nimic altceva decât să-i pună lui Homer pe masă ceva mai mult material de scris. Nu știu de ce, am vaga bănuială că Ulise n-a fost grec. Prea a renunțat ușor la traiul bun. Dar să revenim la oile noastre. Nesuferitu’ ăsta de Cătălin, încă de dimineață, mi-a turnat plumb în bocanci. S-a prezentat la întâlnire cu o felie mare de tort căreia nu i-am putut rezista. Și, la urma urmei, de ce aș fi făcut-o?! Doar nu eram prost (ca Ulise, de exemplu). Desigur, am lăsat mașina la Plaiul Foii, că la Malul Galben era ocupat. Asta este, poate data viitoare!

Padina lui Călineț - februarie 2014 (12)Rucsacul, da, prea greu pentru ture de abrupt, dar ce să-i faci, noaptea-și cere obolul. Am luat-o din loc cu o presiune, mamă-mamă, mai aveam puțin și mă deșărtam în pantaloni. Ca să nu dau peste cap tot ecosistemul de pe Valea Bârsei Mari, brr, a trebuit să-l „răcesc” în omăt. Of, prin ce clipe de coșmar am trecut! Deși mai puțină ca în alți ani, zăpada ne-a luat în primire din imediata apropiere a pădurii. Stratul avea aproximativ douăzeci de centimetri grosime și nu ne-a înfrânat prea tare din mers. Primii pași pe spinarea Malului Galben au reclamat puțin mai multă atenție, dar am trecut pasajul fără să fac apel la mila colțarilor și Cătălin la a mea. Am luat colțarii în picioare cu puțin înainte de locul numit „La Adăpătoarea Caprelor”, unde ne-am oprit pentru cinci minute și, în timp ce companionul meu se răfuia cu un drob imaginar de sare, i-am trântit câteva poze. Hățașul din pădure care ne scoate în Șaua Scării de Fier l-am ales ca popas de servit masa, dar mai înainte de potol, am lăsat rucsacurile jos din spinare și am dat o raită la Refugiul Ciorânga Mare, că la numele de „Speranțelor” nu-i mai dă voie „legea”, știți voi care, să aspire. Nici măcar speranța nu i-a mai rămas. Doar amintirea celor care s-au bucurat în tihnă de ospitalitatea lui mai răzbate peste timpul care s-a dovedit a fi nemilos cu el.

Refugiul Speranțelor a ajuns un spectru cu umbra ruginită, răstignit în nepăsare, neputință și în mințile celor care s-au oferit să slujească orbește o lege lucrată-n cancelariile unde se poartă cu mândrie caftanul trădării de neam. Reveniți la locul de prânzit, ne-am îndestulat cu brânză, pește la conservă, biscuiți și bomboane à la Cătălin. După acest răsfăț ne-am echipat și am pornit să dăm piept cu Călinețul. Pe Scara de Fier mai coborâsem cu aproximativ zece ani în urmă, condus de un bun prieten, stabilit între timp în SUA,  Marian Belcea, pe Brâul de Mijloc și Canionul Anghelide. Mă limitez să spun doar că locul este mirific, dar pentru a condimenta jurnalul și cu alte impresii, vi le ofer pe cele ale cunoscutului precursor Ion Ionescu-Dunăreanu, tipărite în călăuza „Piatra Craiului”, apărută la editura Casa Școalelor în anul 1943 (deși pe spatele cărții este trecută data de 15.II.1944).

Padina lui Călineț - februarie 2014 (27)Tabloul este emoționant, răscolind icoane din – Chemarea Munților – a lui DAlbert prin ecourile repetate care răspândesc la nesfârșit „jodlerele” noastre sau șueratul pătrunzător al țapului care-și strânge familia speriată de invazia drumeților turbulenți. Punctul se numește Scara de Fier și este unul din cele mai însemnate din întregul abrupt, deoarece în jurul lui se află acea „cabană ascunsă” a cărei așezare precisă rămâne să o descopere fiecare așa cum și noi am descoperit-o pe când nici nu bănuiam, după cercetări repetate.” Când am cumpărat acest ghid, cu aproape cinci ani în urmă, am avut plăcuta surpriză să constat că este unul cu dedicație și autograf, ceea ce m-a făcut să trec repede peste prețul destul de piperat pentru posibilitățile mele și să-l achiziționez fără regrete. Cu ocazia acestui jurnal descarc și fotocopia primei pagini a călăuzei.

Am coborât scara alternând mâna dreaptă și piciorul stâng pe trepte cu mâna stângă și piciorul drept pe stâncă. Scara de Fier nu-mi părea a mai fi la prima tinerețe și curajul m-a părăsit în fața ei. De aceea am căutat sprijin și la peretele care-i susținea treptele. Puteți să râdeți de mine, dar gândul că o treaptă ar fi putut ceda sub greutatea mea nu mi-a dat pace. Mi-am zis că n-ar fi rău dacă aș lua o măsură de siguranță în plus. Cu grijă, fără grabă, am ajuns în talvegul Padinei lui Călineț și primul contact cu zăpada din el m-a dezamăgit. Mă afundam în zăpadă ceva mai mult decât trăgeam nădejde, iar ritmul de mers îmi lăsa impresia că o să ajungem în creastă odată cu echinocțiul de primăvară. După câțiva zeci de metri însă, zăpada s-a dovedit a fi mai rezonabilă cu noi și ne-a îngăduit să sperăm la finalizarea traseului propus. Hornul Adânc, aflat de-a stânga noastră, s-a căscat a ispită și ceva mai sus de confluența cu el o primă săritoare ușurică ne-a luat în primire. Începuse să devină aproape la fel de frumos ca-n Bucegi. Glumesc, desigur, dar, nu știu de ce, încă mă simt ca un musafir în Crai și, de când cu legea asta ticăloasă, îmi pare că sunt un musafir tolerat. Mi-ar plăcea să cred că nu mi se face un favor pentru că sunt lăsat să circul în voie prin abruptul Craiului, ci că este un drept al meu, de om liber care iubește natura și muntele, fericit că trăiește într-o țară în care gardurile legislative nu sunt ridicate în calea oamenilor cu bun simț.

Padina lui Călineț - februarie 2014 (34)Ne aflam deja în curtea castelului și de jur împrejurul nostru se ridicau turnuri de apărare prin crenelurile cărora arcașii lunii ne urmăreau cu înțelegere. Cerul nu ne privea albastru, dar plafonul cenușiu de nori care-i învăluia chipul nu se afla în zi de arțag. Am întors privirile spre stânga pentru a admira măiestria cu care Vâlcelul Secundar al Călinețului își croise loc prin zidul de piatră. Imediat după confluența cu acest vâlcel, talvegul Padinei lui Călineț își apropie foarte mult malurile și te invită să-ți porți pașii printr-un canion a cărui frumusețe, de teamă să nu o știrbesc cu stângăcia mea, mă feresc să o zugrăvesc în cuvinte. Spre capătul din amonte al canionului, o sperietoare, înfățișată sub forma unei săritori care se termină cu un bolovan mare cât roata unui car de ciclop, ni s-a arătat a cale-ntoarsă. Dela distanță părea de netrecut, dar pe măsură ce ne-am apropiat de ea bătăile inimi au revenit la cadența obișnuită. O cale de scăpare, relativ ușoară, ni s-a oferit pe mâna dreaptă. Aici am scos sfoara la aer pentru prima și singura dată în zi. Trei cuie și-au făcut loc în fisurile săritorii. Unul pentru Cătălin la plecare, unul pentru mine la ieșire și-un altul în regrupare pentru rucsacuri. Brr, ce-am mai tras de ele! Baterea pitoanelor și recuperarea lor, recuperarea rucsacurilor și recuperarea secundului (dacă aș fi avut habar de zaibărul din rucsac îl lăsam acolo) a durat un ceas. Odată trecută această săritoare, care se poate ocoli pe fața din dreapta talvegului (malul stâng geografic), valea ne mai slăbește din strânsoare și ne răsfață privirea cu dantelăria de creste și țancuri prin care Piatra Craiului a reușit să se facă atât de îndrăgită în rândul iubitorilor de munte.

Padina lui Călineț - februarie 2014 (46)Un molid înalt s-a desprins de pădure pentru a ieși în întâmpinarea Călinețului. Muchia dintre Țimbale, pentru o vreme, m-a făcut să merg cu gâtul sucit. Ceva mai sus, Padina lui Călineț cotește ușor la stânga. Am ocolit o mică săritoare printr-un hornuleț aflat în dreapta noastră. Nu era cine știe ce, dar rucsacul greu nici n-a vrut s-audă de ea. În spatele nostru, oho, soarele a tras o linie roșiatică peste orizont, iar noi ne-am tras în poză cu ea. Am ieșit în Șaua Călinețului la timp. Te salut, pe tine, noapte! Creasta Pietrei Craiului suferea de lipsa zăpezii. Din comoditate și pentru câteva petice-n plus, am lăsat totuși colțarii în picioare. Călcam rar, fără să grăbim spre refugiu. După aproximativ zece ore, socotite dela Plaiul Foii, am ajuns la Refugiul Ascuțit unde se cazase deja patru drumeți. De dragul aducerii aminte, am să le pun numele mic la vedere: Andrei (Iași), Virgil (Buzău), Cristi (Bușteni), Dani (București). Inițial am intrat în refugiu cu intenția de-a bea un ceai cald și de a mânca câte ceva, dar popasul m-a moleșit și gândul la un răsărit de Crai a produs o schimbare de atitudine. Cătălin nu a avut încotro și a ținut aproape. La vreo două ceasuri după ce ne-am instalat și-au făcut apariția trei persoane (doi băieți și o fată). Mă gândeam deja să ridic ancora, dar, încă dela început, unul din băieți a ținut să ne liniștească. Nu aveau de gând să-și petreacă noaptea în refugiu și, pentru douăzeci-treizeci de minute, am făcut schimb de cuvinte cu vremelnicii noștri vizitatori. La plecare ne-au oferit jumătate de litru de apă. Noi le-am mulțumit pentru gest și le-am urat drum bun. Ca de obicei, am fost ultimul care a pășit pe tărâmul lui Morfeu.

Padina lui Călineț - februarie 2014 (54)Duminică, 09 februarie 2014

Da, am traversat o noapte călduroasă și, într-adevăr, n-am dormit nici rău, nici bine. Am închis ochii ultimul și i-am deschis primul. Răsăritul ne-a poftit afară din refugiu și nu l-am refuzat. Bucegiul își ținea cușma în nori, dar soarele s-a ițit ceva mai la stânga, salutându-ne călduros. Am avut răbdare și am stat până când spectacolul s-a terminat. Câteva poze au fost adăugate la istoricul turei. Nu ne-am grăbit defel. Într-un sac menajer, primit dela Cătălin,  am strâns marea majoritate a gunoaielor din refugiu și le-am dus acolo unde ar fi trebuit să le care râmătorii care le-au abandonat pe munte.  Toți colocatarii de ocazie ai refugiului au luat-o din loc spre orele unsprezece dimineața. Pentru un timp am mers împreună, dar în cele din urmă, eu și Cătălin, ne-am „detașat” la coada plutonului. Am coborât la Cabana Curmătura prin Padinile Frumoase. Pe drum am întâlnit două persoane care urcau spre Vârful Ascuțit cu gând de întors în aceeași zi. Trei ghiocei nu s-au lăsat fotografiați. Păcat, aș fi putut să-i fac vedete. Lângă Cabana Curmătura, ceva mai în amonte, se construiește o clădire. Un vagonet tras de un cablu pe niște șine rudimentare servește la transportul materialelor. Dacă are cineva habar pentru ce se ridică construcția respectivă îl rog să-mi stingă curiozitatea.

La cabană am stat preț de un ceai după care ne-am urnit spre Șaua Crăpăturii. Aici am făcut un popas de cinci minute pentru a admira Piatra Mică și Acul Crăpăturii. Un grup care se cazase, probabil, la Cabana Curmătura se afla în locul amenajat de belvedere. Am coborât ușor pe Valea Crăpăturii și, deși colțarii m-ar fi ținut mai bine pe cărare, nu i-am pus la lucru. O capră neagră a traversat valea încet și fără teamă. Frumoase locuri! Eu mă aflam pentru a treia oară în vizită pe Valea Crăpăturii, dar Cătălin de abia atunci făcuse cunoștință cu ea. Cu puțin timp înainte să punem piciorul în drumul care leagă Plaiul Foii de Zărnești am avut parte de-o surpriză plăcută. M-am întâlnit cu Mariana și Ilie Nedelea. Ilie m-a recunoscut dela o distanță care l-ar face invidios și pe un șoim. Ne-am îmbrățișat de bucurie și am schimbat câteva cuvinte. Ne-am despărțit destul de repede, dar după câteva sute de metri avea să-mi pară rău că nu am avut suficientă prezență de spirit să imortalizez momentul printr-o poză. Cătălin s-a dus să recupereze mașina dela Plaiul Foii, deși i-a trecut prin cap să-l însoțesc pe cei șapte sau opt kilometri cu rucsacul greu în spate doar așa, de dragul companiei. Brr, i-auzi, ia! Aș fi preferat să mă duc eu, dar fără greutatea din spinare. Mi-a luat ceva timp să-l conving pe căpățânos că nu are rost să batem drumul amândoi cu rucsacurile grele în spate. Numai după ce l-am amenințat că nu mai ies la munte cu el timp de un an, a binevoit să se descotorosească de rucsac (cu toate că zaibăr nu mai avea la el). Totuși, la final de jurnal, țin să-i mulțumesc pentru companie și ajutor. Zaibărul îi face iertate toate parascoveniile. Noroc cu nănașu’! Cât privește Craiul, hmm, simt că pravila fără judecată a curților boierești mai mult ne va apropia decât să ne despartă. Trece și-asta!

Reclame
Categorii: Piatra Craiului | 9 comentarii

Navigare în articol

9 gânduri despre „Jurnal de Făurar 2014 – Padina lui Călineț

  1. Vad ca te-ai apucat de treaba…adica de scris. E foarte bine si-ti doresc spor! Buna vreme ati mai avut…

  2. Si „bestia” aia cu ochi mici si negri ce cauta prin salbaticiile alea cu voi?

  3. arsenic

    Bun asa ca ai crapat lemne, se mai incalzesc si altii :)

  4. Pare fioroasa faptura, ce-i drept…se ocupa si de paza ta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.